Am toti receptorii deschisi.
Astept zi si noapte. zi si noapte.
Sufar ca un caine asteptand un semn si semnul nu vine.
Logica, ratiunea, bunul meu simt se revolta facand front comun impotriva credintei mele.
Ma dor toate lururile reale si de necontestat din jurul meu.
Simt ca pierd, simt ca mi-am jucat prost mana. Ma incapatanez doar pentru ca am un caracter care nu imi permite decat sa merg impotriva curentului.
Urlu, ma zbat, ma rasucesc pe dinauntru si mi se pare ca am renuntat. Incep sa ma detest pentru ca -impotriva tuturor evidentelor- eu inca sper, inca visez.
Ma urc intr-o masina care ma duce spre nici -nu- conteaza -unde.
Imi sangereaza inima si mintea, inchid ochii si nu mai vreau sa stiu nimic.
Ascult un cd pe care l-a ales soferul si atunci, in noaptea aceea care parea atat de neimportanta, atat de complet lipsita de semnificatie, aud venind dinspre boxele de pe bord: " You must realise that pain is part of the revelation process, if you choosed the field, you must stay on the field!" Deschid ochii si ranjesc ca un dement.
Asteptam semnul?
Ei bine a venit. Si e binevenit in orice forma ar fi el.
A venit pentru ca l-am asteptat- si as fi luat orice banalitate drept semn? Oamenii mi-ar spune asta, eu insa stiu mai mult - pentru ca am vazut mai mult.
Semnele sunt indicatoarele drumului pe care l-ai ales, ignorandu-le , pentru ca de cele mai multe ori par coincidente, nu faci decat sa iti ingreunezi calatoria, sau chiar sa pierzi drumul. ( spuse trolul si mai lua un fum)
Cel mai usor si cel mai greu si cel mai la indemana si cel mai de neatins lucru pe care noi, oamenii,putem sa il facem este sa credem.
Daca am reusi sa uitam toate conditionarile la care suntem supusi din clipa in care ne nastem, am fi salvati. Daca am reusi sa ne spunem o poveste noua, am schimba ceea ce numim realitate si ni se pare de neschimbat.
Esti invatat ca nu poti avea totul, esti invatat ca trebuie sa platesti pentru tot ce primesti, esti invatat ca binele si raul, trebuie sa existe in proportii egale pentru a crea echilibru de care lumea are nevoie pentru a merge inainte.
Care dintre noi- daca ar avea de ales intre o lume exclusiv buna si o lume echilibrata - ar alege-o pe cea echilibrata? Multi! De ce? Pentru ca suntem invatati ca o lume exclusiv buna este o utopie. Ca si cum n-ar depinde de noi felul in care este aceasta lume. Ca si cum n-ar sta in puterea noastra sa schimbam lucrurile.
Procentul de rau care se intampla pe planeta poate fi modificat. In principal pentru ca noi il producem. Este un adevar atat de evident incat este imediat trecut cu vederea.
Sunt convins ca daca o forta superioara ar veni pe Pamant si ne-ar da o solutie simpla cu care ne-am putea rezolva toate problemele legate de conflictele interminabile de pe planeta , in cateva saptamani am reusi sa gasim in jur de 10 motive de neclintit pentru care acea solutie nu poate fi aplicata.
Liberul arbitru e un blestem, au spus-o altii inaintea mea si nu fac decat sa o repet, dar cred in asta cu toata puterea. E un blestem pentru ca-avand de ales-alegem invariabil solutia care pare a avea cele mai multe sanse de a se implini, chiar daca nu e aceea pe care ne-o dorim cu adevarat, in felul asta- viata - ajunge sa fie un compromis urias pe care l-am provocat pentru ca ne-a fost frica sa alegem altceva.
Uneori este normal sa fii obosit si sa iti doresti cea mai la indemana solutie, cum ar fi sa te lasi in voia sortii, dar alege, macar in mintea ta o soarta buna.
Luptatorii, atunci cand scapa lucrurile de sub control si depun armele- au tendinta sa creada ca daca lasa destinul sa aleaga pentru ei acesta va alege cea mai rea varianta posibila, dar cum destin nu exista ( bine...discutabil...) si doar noi suntem cei care alegem ce urmeaza sa se intample, asteptandu-te la ce e mai rau, ti se va intampla cu siguranta ce e mai rau.
E asa de simplu sa te astepti la ce e mai bine.
Intrebarea mea ar fi cine, la inceput de tot , ne-a invatat ca trebuie sa suferim si sa fim nefericiti si ca pe pamantul acesta este mai mult loc pentru lacrimi si disperare decat pentru fericire? Cine avea nevoie de o omenire resemnata? Toti cei care au incercat sa conduca planeta si-au dat seama mai devreme sau mai tarziu ca pe niste oameni carora nu le pasa incotro se indreapta poti sa ii duci oriunde?
Din aceasta cauza a devenit dogma crestina o lovitura de marketing neegalata inca decat de televiziune?
Astept zi si noapte. zi si noapte.
Sufar ca un caine asteptand un semn si semnul nu vine.
Logica, ratiunea, bunul meu simt se revolta facand front comun impotriva credintei mele.
Ma dor toate lururile reale si de necontestat din jurul meu.
Simt ca pierd, simt ca mi-am jucat prost mana. Ma incapatanez doar pentru ca am un caracter care nu imi permite decat sa merg impotriva curentului.
Urlu, ma zbat, ma rasucesc pe dinauntru si mi se pare ca am renuntat. Incep sa ma detest pentru ca -impotriva tuturor evidentelor- eu inca sper, inca visez.
Ma urc intr-o masina care ma duce spre nici -nu- conteaza -unde.
Imi sangereaza inima si mintea, inchid ochii si nu mai vreau sa stiu nimic.
Ascult un cd pe care l-a ales soferul si atunci, in noaptea aceea care parea atat de neimportanta, atat de complet lipsita de semnificatie, aud venind dinspre boxele de pe bord: " You must realise that pain is part of the revelation process, if you choosed the field, you must stay on the field!" Deschid ochii si ranjesc ca un dement.
Asteptam semnul?
Ei bine a venit. Si e binevenit in orice forma ar fi el.
A venit pentru ca l-am asteptat- si as fi luat orice banalitate drept semn? Oamenii mi-ar spune asta, eu insa stiu mai mult - pentru ca am vazut mai mult.
Semnele sunt indicatoarele drumului pe care l-ai ales, ignorandu-le , pentru ca de cele mai multe ori par coincidente, nu faci decat sa iti ingreunezi calatoria, sau chiar sa pierzi drumul. ( spuse trolul si mai lua un fum)
Cel mai usor si cel mai greu si cel mai la indemana si cel mai de neatins lucru pe care noi, oamenii,putem sa il facem este sa credem.
Daca am reusi sa uitam toate conditionarile la care suntem supusi din clipa in care ne nastem, am fi salvati. Daca am reusi sa ne spunem o poveste noua, am schimba ceea ce numim realitate si ni se pare de neschimbat.
Esti invatat ca nu poti avea totul, esti invatat ca trebuie sa platesti pentru tot ce primesti, esti invatat ca binele si raul, trebuie sa existe in proportii egale pentru a crea echilibru de care lumea are nevoie pentru a merge inainte.
Care dintre noi- daca ar avea de ales intre o lume exclusiv buna si o lume echilibrata - ar alege-o pe cea echilibrata? Multi! De ce? Pentru ca suntem invatati ca o lume exclusiv buna este o utopie. Ca si cum n-ar depinde de noi felul in care este aceasta lume. Ca si cum n-ar sta in puterea noastra sa schimbam lucrurile.
Procentul de rau care se intampla pe planeta poate fi modificat. In principal pentru ca noi il producem. Este un adevar atat de evident incat este imediat trecut cu vederea.
Sunt convins ca daca o forta superioara ar veni pe Pamant si ne-ar da o solutie simpla cu care ne-am putea rezolva toate problemele legate de conflictele interminabile de pe planeta , in cateva saptamani am reusi sa gasim in jur de 10 motive de neclintit pentru care acea solutie nu poate fi aplicata.
Liberul arbitru e un blestem, au spus-o altii inaintea mea si nu fac decat sa o repet, dar cred in asta cu toata puterea. E un blestem pentru ca-avand de ales-alegem invariabil solutia care pare a avea cele mai multe sanse de a se implini, chiar daca nu e aceea pe care ne-o dorim cu adevarat, in felul asta- viata - ajunge sa fie un compromis urias pe care l-am provocat pentru ca ne-a fost frica sa alegem altceva.
Uneori este normal sa fii obosit si sa iti doresti cea mai la indemana solutie, cum ar fi sa te lasi in voia sortii, dar alege, macar in mintea ta o soarta buna.
Luptatorii, atunci cand scapa lucrurile de sub control si depun armele- au tendinta sa creada ca daca lasa destinul sa aleaga pentru ei acesta va alege cea mai rea varianta posibila, dar cum destin nu exista ( bine...discutabil...) si doar noi suntem cei care alegem ce urmeaza sa se intample, asteptandu-te la ce e mai rau, ti se va intampla cu siguranta ce e mai rau.
E asa de simplu sa te astepti la ce e mai bine.
Intrebarea mea ar fi cine, la inceput de tot , ne-a invatat ca trebuie sa suferim si sa fim nefericiti si ca pe pamantul acesta este mai mult loc pentru lacrimi si disperare decat pentru fericire? Cine avea nevoie de o omenire resemnata? Toti cei care au incercat sa conduca planeta si-au dat seama mai devreme sau mai tarziu ca pe niste oameni carora nu le pasa incotro se indreapta poti sa ii duci oriunde?
Din aceasta cauza a devenit dogma crestina o lovitura de marketing neegalata inca decat de televiziune?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu